La fel stau lucrurile in SUA, Canada, Australia, de fapt in intreaga lume occidentala. Nu la fel se intampla in alte culturi si civilizatii. in Japonia culoarea preferata este rosul, in China, galbenul, iar in tarile islamice, evident, verdele. Dar de unde si de cand aceasta preferinta a lumii occidentale pentru albasj tru? Aceste piese vestimentare aveau menirea de a acoperi trasaturile fetei si parul: femeia care iesea din casa fara voal putea, ba chiar trebuia sa fie alungata de catre sotul ei. O femeie serioasa nu avea voie sa-si lase parul la vedere. Doar in ziua nuntii femeii ii era ingaduit acest lucru, si asta doar daca era inca fecioara.
Preturile nu vor scadea decat dupa folosirea procedeelor de fabricare mecanica. Prima intreprindere care a reusit fabricarea hainelor la un tarif cu putin peste cel cerut de fripiers a fost La Belle Jardiniere, fondata de catre Pierre Parissot in 1824. Se poate spune ca la mijlocul secolului al XlX-lea in Europa majoritatea oamenilor au inceput sa-si cumpere haine noi gata confectionate. Trei mari pasiuni au condus-o catre sufletul slav: prietenia, dragostea si teatrul. Ramasa orfana la sase ani, ea a fost crescuta intr-o manastire de maici, dupa care a plecat la Paris. A deschis primul boutique in 1913. in 1917, Chanel a intalnit-o pe Misia Sert, care va avea o influenta decisiva asupra ei.
in secolul al XlX-lea, nasturii de pasmanterie vor orna rochiile femeilor. incepand cu Al Doilea Imperiu Francez s-au folosit noi materiale pentru confectionarea nasturilor: corozo, fructul unui palmier sud-american, sideful, provenind din India si din America de Sud, si metalul. Apoi nasturii au fost concurati de alte tipuri de inchidere. Fetitele au renuntat la rochiile albe in acelasi timp cu surorile lor mai mari; fustele lor erau insa putin mai scurte si, intre 1810 si 1860, lasau sa se vada picioarele si pantalonasii de lenjerie. Catre 1880 rochiile fetitelor s-au scurtat vizibil, pana la genunchi, picioarele aparand in ciorapi negri sau in sosete scurte.
Si tiganii, care erau tratati drept paria, au fost obligati sa poarte cusuta pe piept o bucata de drap rosu in forma de laba de rata. Tot in Evul Mediu, leprosii erau obligati sa poarte un costum care sa permita recunoasterea lor de departe: o haina lunga, cu gluga gri sau neagra, asemanatoarea aceleia a pelerinilor, dar mai ales o caraitoare (roata dintata din lemn care face galagie cand este invartita si care este astazi o jucarie pentru copii), pe care trebuia sa o agite cand vedeau apropiindu-se oameni sanatosi. Corsajul numit chemisier, purtat cu sau flra cravata, a ramas un clasic al costumului feminin. De la inventarea lui, costumul taior a cunoscut numeroase variante, dar a pastrat inrudirea cu rigoarea functionala a austerului costum masculin (ceea ce a constituit de fapt si noutatea sa). De la Redfern la Chanel vedem defiland femeia serioasa in costumul taior, proclamand prin tinuta sa renuntarea la solicitarea atentiei masculine prin zor-zoanele considerate multa vreme ca apanajul obligatoriu al conditiei sale.
Preturile nu vor scadea decat dupa folosirea procedeelor de fabricare mecanica. Prima intreprindere care a reusit fabricarea hainelor la un tarif cu putin peste cel cerut de fripiers a fost La Belle Jardiniere, fondata de catre Pierre Parissot in 1824. Se poate spune ca la mijlocul secolului al XlX-lea in Europa majoritatea oamenilor au inceput sa-si cumpere haine noi gata confectionate. Trei mari pasiuni au condus-o catre sufletul slav: prietenia, dragostea si teatrul. Ramasa orfana la sase ani, ea a fost crescuta intr-o manastire de maici, dupa care a plecat la Paris. A deschis primul boutique in 1913. in 1917, Chanel a intalnit-o pe Misia Sert, care va avea o influenta decisiva asupra ei.
in secolul al XlX-lea, nasturii de pasmanterie vor orna rochiile femeilor. incepand cu Al Doilea Imperiu Francez s-au folosit noi materiale pentru confectionarea nasturilor: corozo, fructul unui palmier sud-american, sideful, provenind din India si din America de Sud, si metalul. Apoi nasturii au fost concurati de alte tipuri de inchidere. Fetitele au renuntat la rochiile albe in acelasi timp cu surorile lor mai mari; fustele lor erau insa putin mai scurte si, intre 1810 si 1860, lasau sa se vada picioarele si pantalonasii de lenjerie. Catre 1880 rochiile fetitelor s-au scurtat vizibil, pana la genunchi, picioarele aparand in ciorapi negri sau in sosete scurte.
Si tiganii, care erau tratati drept paria, au fost obligati sa poarte cusuta pe piept o bucata de drap rosu in forma de laba de rata. Tot in Evul Mediu, leprosii erau obligati sa poarte un costum care sa permita recunoasterea lor de departe: o haina lunga, cu gluga gri sau neagra, asemanatoarea aceleia a pelerinilor, dar mai ales o caraitoare (roata dintata din lemn care face galagie cand este invartita si care este astazi o jucarie pentru copii), pe care trebuia sa o agite cand vedeau apropiindu-se oameni sanatosi. Corsajul numit chemisier, purtat cu sau flra cravata, a ramas un clasic al costumului feminin. De la inventarea lui, costumul taior a cunoscut numeroase variante, dar a pastrat inrudirea cu rigoarea functionala a austerului costum masculin (ceea ce a constituit de fapt si noutatea sa). De la Redfern la Chanel vedem defiland femeia serioasa in costumul taior, proclamand prin tinuta sa renuntarea la solicitarea atentiei masculine prin zor-zoanele considerate multa vreme ca apanajul obligatoriu al conditiei sale.